Descriere. Plantă erbacee, anuală sau bienală cu tulpină erectă, ramificată, glabră sau slab tomentoasă. Frunzele sunt mari, spinoase, marmorate cu alb şi îmbracă bine planta. Florile liliachii sunt organizate în antodii mari, spinoase. Fructele sunt achene cu papus, de culoare galben-brună, cu gust amărui..
Răspândire. La noi se întâlneşte numai în culturi, uneori, apărând spontan în sudul ţării. Cere temperatură ridicată mai ales în timpul înfloritului şi fructificării, cerinţe moderate faţă de umiditate şi sol.
Organul utilizat, recoltare. Fructele mature se recoltează dimineaţa, pe soare, după căderea frunzelor, prin tăierea antodiilor. Se usucă, treieră şi selectează.
Compozitie chimica, întrebuinţări. În afară de flavanolignane (silimarină) fructele mai conţin tiramină, histamină, ulei volatil, lipide, glucide, saponozide, vitamine C, E, K, flavonozide, acizi organici, mucilag. Silimarina este indicată ca antihepatotoxic şi protector al hepatocitelor şi membranelor acestora, în tratamentul inflamaţiilor hepatice, hepatite cronice, ciroză hepatică. Complexul enzimatic din achene asigură asimilarea siliciului, cu rol benefic în procesele de oxidare, de aceea este indicat în stări de oboseală, surmenaj intelectual, efort prelungit.
CASTAN
Denumirea latină: Aesculus hippocastanum L
Denumirea rusă: Каштан конский
Denumirea engleză: Horse-chestnut
Familia: Hippocastanaceae
Descriere. Arbore înalt de 20 - 30m, cu un ritidom solzos, de culoare brună, mult ramificat. Ramurile sale poartă muguri lipicioşi, lucioşi şi frunze opuse, lung peţiolate, digitat-compuse. Florile reunite în panicule compuse, terminale, erecte. Fructul este o capsulă cărnoasă, sferică, cu numeroşi ghimpi.
Răspândire. Creşte prin toate parcurile şi pe marginea drumurilor şi străzilor. Preferă soluri profunde, nisipoase.
Organul utilizat, recoltare. Ca produs vegetal se folosesc: seminţele, care se recoltează toamna la completa lor maturitate; florile culese în zilele senine , când 50 - 60 % din inflorescenţe sunt deschise şi frunzele, care se culeg fără peţiol în timpul înfloririi. Uscarea se face în camere bine ventilate, iar cea artificială, sub 65°C.
Compoziţie chimică, întrebuinţări. Castanele conţin saponozide, derivaţi cumarinici şi flavonici. Seminţele sunt bogate în amidon, ulei gras, albumine. Castanele servesc la extragerea escinei, substanţă cu acţiune vasocon-strictoare venoasă, ce se utilizează în tratamentul varicelor,flebitelor şi hemoroizilor.
LEVĂNŢICĂ
Denumirea latină: Lavandula angustifolia Mill
Denumirea rusă: Лаванда узколистная
Denumirea engleză: Lavender
Familia: Lamiaceae
Descriere. Plantă perenă cu rădăcină lignificată. Tulpina, ramificată puternic de la bază, formează o tufă aproape globuloasă, semisferică; cea bătrână este brună, cu scoarţa exfoliată, iar ramificaţiile tinere sunt patrunghiulare, pubescente. Frunze opuse, liniar-lanceolate, acute; cele inferioare cenuşii, pe ambele feţe păroase, cu peri ramificaţi, stelaţi, cele superioare cenuşii-verzi, mai puţin păroase. Florile sunt grupate într-o inflorescenţă spiciformă.
Răspândire. Planta creşte pe soluri afânate, permeabile, relativ uscate.
Organul utilizat, recoltare. Recoltarea inflorescenţelor cu rămăşiţi scurte de tulpini se face în prima jumătate a zilei, când conţin maximum de ulei volatil şi se trasporta imediat la locul de extragere a uleiului sau uneori la cel de uscare.
Compoziţie chimică, întrebuinţări. Florile proaspete de levănţică conţin ulei volatil, deasemenea tanin, cumarine, acid ursolic, un principiu amar, rezine, substanţe pectice. Florile, ca atare, se folosesc ca stimulent aromatic, ca vermifug în medicina tradiţională, ca insecticid. Uleiul de levănţică, ca şi cel de melisă, conduce la o normalizare a funcţiei cardiace; se foloseşte pentru corectarea mirosului unguentelor şi cremelor medicinale.
MĂRAR
Denumirea latină: Anethum graveolens L
Denumirea rusă: Укроп огородный
Denumirea engleză: Common dill
Familia: Apiaceae
Descriere. Plantă erbacee anuală. Rădăcina pivotantă, slab ramificată. Tulpină cilindrică, fistuloasă, striată, verde, înaltă până la 160 cm, glabră. Frunze tripenat-sectate, cu foliole filiforme, peţiolate. Flori mici, gălbui-verzui, grupate într-o umbelă compusă . Caliciu lipsă sau neînsemnat. Fructe, diachene oval-eliptice, cafenii.
Răspândire. În sudul Europei mărarul creşte sălbatic, printre cereale. Astăzi cunoscut pe tot globul.
Organul utilizat, recoltare. Ca produs vegetal se folosesc fructele de mărar, recoltate la maturizarea a 50-60% din umbele.
Compoziţie chimică, întrebuinţări. În fructe au fost identificate cumarinele bergaptena, scopoletina, umbeliferona; ulei volatil format din limonen şi carvonă. Conţin, de asemenea, şi ulei gras, vitaminele C, PP, carotenoide. Posedă proprietari stomahice, carminative, antispastice şi diuretice. Se utilizează sub formă de apă aromatică, ca infuzie sau chiar uleiul volatil picurat pe o bucată de zahăr. Ca antihemoroidal se administrează sub formă de clisme cu infuzie. Preparatul Anetinum, care conţine totalul tuturor compuşilor fenolici posedă acţiune spasmolitică.
ROINIŢĂ
Denumirea latină: Melissa officinalis L
Denumirea rusă: Мелисса
Denumirea engleză: Lemon balm
Familia: Lamiaceae
Descriere. Plantă perenă, erbacee cu rizomul orizontal, colorat în brun-gălbui, lignificat. Tulpina ierboasă, patrunghiulară, glabră la bază şi păroasă în partea superioară. Frunze opuse, cu limbul frunzei de formă ovată, cu vârful obtuz şi marginile crenat-serate. Frunzele sunt acoperite cu peri şi glande. Florile grupate în verticale aşezate la noduri, la subsuoara bracteelor.
Răspândire. Roiniţa creşte în flora spontană prin locuri necultivate, prin luminişurile din pădurile de stejar şi se cultivă ca plantă medicinală şi meliferă.
Organul utilizat, recoltare. Ca produs vegetal se folosesc părţile aeriene de roiniţă. Epoca optimă de recoltare este sfârşitul butonizării şi apariţia primelor flori deschise. Se va recolta pe timp însorit, călduros şi fără vânt, după ce s-a ridicat roua.
Compoziţie chimică, întrebuinţări. Pe lângă uleiul volatil, în frunzele de roiniţă mai sunt prezenţi acizi cafeic, clorogenic, substanţe amare şi minerale, taninuri, mucilagii, acizii oleanolic şi ursolic. Principala acţiune farmacodinamică a părţilor aeriene de roiniţă este spasmolitică şi sedativă, din care cauză se administrează în afecţiuni nervoase ale tractului gastro-intestinal şi nevroze cardiace. Posedă, de asemenea, o acţiune carminativă evidentă.
SALVIE
Denumirea latină: Salvia officinalis L
Denumirea rusă: Шалфей лекарственный
Denumirea engleză: Common sage
Familia: Lamiaceae
Descriere. Plantă perenă cu un rizom ramificat, lignificat. Tulpina lemnoasă la bază, erectă, machiată în partea superioară, pubescentă şi foarte ramificată. Frunze opuse, lanceolate sau ovate, fin zimţate, uniform reticulate, cu nervuri proeminente pe partea inferioară, pubescente, de culoare albă-cenuşie sau verde-argintie. Flori brune-violacee grupate în pseudoverticile, în vârful tulpinilor, unde formează inflorescenţe spiciforme.
Răspândire. Planta preferă cerinţe ridicate faţă de căldură, cu veri caniculare şi ierni blânde, preferă soluri lutoase, uşor-alcaline.
Organul utilizat, recoltare. Frunzele de salvie ajung la maturitatea tehnică în faza de butonizare, care este considerată a fi optimă, deoarece conţinutul de ulei volatil atinge valorile cele mai ridicate.
Compoziţie chimică, întrebuinţări. Principiul activ de bază este uleiul volatil. Afară de aceasta se conţin substanţe tanante, acizii ursolic şi oleanolic, flavonozide, vitamina C, enzime, lipide. Frunzele de salvie se folosesc ca antinevralgic , hipoglicemiant şi coleretic, de asemenea ca antisudorific. Sub formă de gargarisme se utilizează în tratamentul anginei, ca antiinflamator bucal şi faringian.
SOVÂRV
Denumirea latină: Origanum vulgare L
Denumirea rusă: Душица обыкновенная
Denumirea engleză: Common marjoram, Oregano
Familia: Lamiaceae
Descriere. Plantă perenă cu tulpina în 4 muchii, verde, uneori roşietică, acoperită cu peri, lemnoasă şi ramificată la partea superioară. Frunze opuse, scurt peţiolate, de formă ovală, aproape glabre, cu marginea întreagă sau uşor dinţată. Privite în zare se observă puncte transparente (celule cu ulei volatil). Florile au culoarea purpurie, rareori albă, reunite în buchete la vârful tulpinii şi al ramurilor.
Răspândire. Planta creşte mai ales prin tăieturi de păduri, margini de pădure, poieni, tufărişuri, marginea pădurilor, de la câmpie până în regiunea subalpină.
Organul utilizat, recoltare. Ca produs vegetal se folosesc părţile aeriene de sovârv. Se recoltează planta înflorită, de la punctul de unde începe să se ramifice. În perioada de înflorire şi mai ales în orele de dimineaţă, planta conţine cea mai mare cantitate de ulei volatil. Se usucă la umbră, în locuri bine aerate, în uscătorii termice la temperatura nu mai mare de 350C.
Compoziţie chimică, întrebuinţări. Produsul vegetal conţine ulei volatil, tanin, antociane, flavone, în acid ascorbic. Produsul vegetal posedă acţiune antiseptică, stomahică, antispastică şi se găseşte în compoziţia speciilor antibronşitice, sudorifice şi sedative. Uleiul volatil posedă proprietăţi antimicrobiene.
